Actor şi dascăl – totul în slujba teatrului

Actor şi dascăl – totul în slujba teatrului este o cercetare care cuprinde întreaga plajă de interes din sfera preocupărilor profesionale și personale. Demersul vizează comentarii, păreri şi dezbateri care promovează fenomenul teatral în toată compexitatea lui după o experiență acumulată pe parcursul a 27 de ani, perioadă în care mi-am împărţit existenţa între scena profesionistă, ca actor şi regizor, şi universitate, în calitate de profesor, între diverse echipe de implementare a unor proiecte culturale şi publicarea unor experienţe acumulate. În activitatea desfăşurată, de mare folos mi-au fost întâlnirile şi dialogurile avute, în cadrul perioadei de pregătire în mai multe centre universitare din ţară, cu antropologi, filosofi, esteticieni, regizori, oameni de teatru şi personalităţi care au contribuit substanţial la evoluţia actorului şi a spectacolului de teatru. Alături de implicarea artistică am dezvoltat şi una de cercetare, în două spaţii care mi-au oferit posibilitatea de experimentare şi exprimare: Universitatea de Arte „G. Enescu” din Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru şi Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică şi Teatru.

25,57 lei

Additional information

Autor

Limbă

Anul publicării

ISBN

978-606-12-2006-9

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Actor şi dascăl – totul în slujba teatrului”