Dramaturgia absurdului în concepția lui Eugen Ionescu

În acest studiu aplicat autoarea urmărește să demonstreze în ce măsură reprezentanții dramaturgiei absurdului – în special Eugen Ionescu/Eugène Ionesco – depășesc construcțiile dramatice convenționale și normative, evidențiind că normele literare și lingvistice reprezintă pentru ei simple forme goale, incapabile să susțină o structură coerentă și logică a discursului dramatic. Punând în evidență rolul inovator al lui Ionescu – după stabilirea la Paris – în dramaturgia europeană contemporană, cartea explorează în special modul în care acesta deconstruiește discursul dramatic prin structurile dramatice, personajele și limbajul pe care le folosește. Abordarea pe care o propune este din ce în ce mai relevantă în contextul actual, când pragmaticienii continuă să exploreze relația dintre textul literar și hors-texte, între enunț și actul enunțării, între enunțul scris și cel nescris, dar subînțeles de cititor sau spectator și între explicit și implicit.