Echoscapes. Pentru o cultură a dizabilității în România

Volumul de față propune reevaluarea esteticilor teatrale autohtone și construirea unui spațiu cultural incluziv, accesibil și democratic. Urmărind perspectivele de creație, de analiză socială și artistică desprinse din activitățile proiectului EchoScapes: Estetici Performative ale (In)Vizibilității, propunem o relectură critică a (lipsei) (diz)abilității în spațiul cultural românesc, contestând paradigma medicală și operând în spiritul principiului de bază al mișcărilor de emancipare a persoanelor cu dizabilități: Nothing about us without us. Autoarele și autorii prezenți în volum abordează tema (diz)abilității fie din perspectivă instituțională, fie din interiorul proceselor de creație și implementare ale proiectului EchoScapes – de la contextualizarea unui „disability gap” (absența actorilor cu dizabilități din formarea artistică, accesul limitat la scena profesionistă și o cultură națională încă puternic normativă) până la aducerea în prim-plan a narațiunilor și vocilor comunităților surde și nevăzătoare, documentând ateliere, procese creative și parcursuri personale.

Alături de interviuri și articole, volumul conține și textul dramaturgic intitulat Acces permis doar câinilor însoțitori, care documentează diferite perspective asupra comunității nevăzătorilor și care a stat la baza realizării spectacolului omonim, în care actori emergenți nevăzători povestesc istoriile propriilor comunități.

Prin acest demers, atragem atenția asupra nevoii de a construi o cultură a dizabilității în România – o cultură bazată pe colaborare, principii etice, acces și recunoașterea parcursului istoric al acestor comunități, denunțând atitudinile caritabile, abilitiste, paternaliste, infantilizante sau exotizante. În acest sens, sperăm să încurajăm inițiative similare și să invităm atât mediul instituțional, cât și societatea civilă la o regândire a paradigmei culturale autohtone în ceea ce privește accesul și reprezentarea.

 

Editarea și traducerea acestui volum au fost co-finanțate de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Additional information

Anul publicării

Editor

,

Domeniu fundamental

Format

,

ISBN

978-606-12-2035-9

Limbă